Suroritate este un program de mentorat pe care l-am dezvoltat în cadrul asociației E-Romnja prin proiectul FETE E.D.U.C.A.T.E., finanțat de Helsinki Deaconess Institute și partenerii săi din Finlanda. Programul de mentorat este implementat din anul 2018 și a luat naștere în urma identificării nevoilor pe care le au fetele rome, dar și a problemelor sistemice cu care acestea se confruntă.
Scopul inițiativei noastre este de a oferi sprijin fetelor rome pentru a-și termina studiile, dat fiind că experiența de lucru în comunități ne-a arătat că în lipsa unei susțineri, riscul abandonului școlar crește. Acest sprijin este concretizat prin mentorat, suport financiar, dar și prin crearea unui spațiu sigur atât pentru mentorate, cât și pentru mentore. Pentru rolul de mentore implicăm femei rome activiste cu experiență de viață și profesională, care pot fi modele și pot ajuta fetele rome să dobândească abilități și informații necesare dezvoltării personale și profesionale, să își îmbunătățească sau să își crească stima de sine, să se simtă înțelese, încurajate și sprijinite.
Descarcă broșura O poveste despre suroritate ca fișier .pdf.