Femeile rome dezvoltă comunități locale (Roma women develop local communities) este primul proiect al E-Romnja finanțat de Mama Cash Foundation în perioada 2013-2020.
Programul dezvoltat în cei șapte ani de implementare a vizat trei obiective strategice:
→ dezvoltarea organizațională a asociației;
→ consolidarea grupului de inițiativă din Mizil astfel încât să crească participarea fetetelor și femeilor rome în comunitate precum și accesul lor la resurse și servicii locale;
→ sprijin pentru acțiuni de advocacy pe teme precum: educație sexuală, sănătatea reproducerii, combaterea violenței domestice etc.
Datorită modelului feminist de finanțare al Mama Cash, în prezent programul sprijină și prioritizează interese locale în funcție de vocile fetelor și femeilor rome, se pliază pe situațiile de intervenție ce apar la nivel local având flexibilitatea necesară unui tip de intervenție comunitară. Prin intermediul acestui program a fost construit primul Birou pentru Femei Rome din comunitate.