În atenția:
dlui. Radu-Nicolae Mihaiu, Primar Sector 2 București Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2, București

Ref. la: Proiectul de hotărâre 4363/18.09.2023 pentru aprobarea condiţiilor de eliberare a „avizului de amplasare”, precum și pentru aprobarea rețelei de amplasamente a mobilierului urban pentru comercializarea florilor, a presei și a cărţilor pe domeniul public din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti.

SCRISOARE DESCHISĂ

Eu am 75 de ani, am făcut întotdeauna meseria asta. Nu am pensie, unde mă duc eu să muncesc la anii ăștia? Cine mă întreține pe mine?”

Noi, semnatarele și semnatarii acestei scrisori deschise vrem să atragem atenția cu privire la situația comunității de florărese și florari din sectorul 2 al Capitalei.

 

De-a lungul timpului, administrația locală a redus drastic numărul de florării gestionate de persoane de etnie romă din neamul florarilor, care dacă nu își pot practica meseria rămân fără nici o sursă de venit. Vrem să reamintim faptul că această meserie este una tradițională, deosebită și transmisă din generație în generație, din mamă în fiică, apreciind că este nevoie de protejarea, promovarea și păstrarea ei ca atare, fiind considerată patrimoniu cultural imaterial al comunității rome. 

Din păcate, Proiectul de Hotărâre nr. 4363/18.09.2023, pentru aprobarea condiţiilor de eliberare a „avizului de amplasare”, precum și pentru aprobarea rețelei de amplasamente a mobilierului urban pentru comercializarea florilor, a presei și a cărţilor pe domeniul public din Sectorul 2 al Municipiului București, în loc să promoveze și să protejeze, pune în pericol această tradiție a florăreselor rome.  

Amintim că acest proiect propune aplicarea sistemului primul venit, primul servit care nu urmărește interesele femeilor rome și nu respectă principiul tratamentului egal.

 

Înțelegem nevoia de o mai bună organizare a Sectorului 2, însă acest lucru nu se poate face arătând cu degetul către persoanele de etnie romă care practică o meserie tradițională cu impact social și financiar pentru comunitatea romă. 

 

Măsura de desființare a peste 103 locuri amplasate pentru florării are un puternic impact economic și social, țintind în mod direct micile afaceri de familie care nu pot concura cu marile companii. În același timp, această inițiativă a administrației locale a Sectorului 2 este una de descurajare a muncii practicate de femeile rome, dar și un atac deosebit de grav la patrimoniul cultural imaterial rom. 

 

În încheiere, noi, semnatarele și semnatarii scrisorii, ONG-uri și florărese vă solicităm: 

→ să protejați meseria florăreselor pentru că din punct de vedere tradițional și istoric este o meserie practicată de femei rome și face parte din patrimoniul cultural imaterial rom;
→ să respectați negațiile nedeterminate pe care florăresele și florarii le-au obținut de la Primăria Capitalei pentru zonele protejate și să le eliberați avizele de funcționare;
→ să respectați autorizațiile obținute pe perioadă nedeterminată;
→ să eliminați sistemul/criteriul ,,primul venit, primul servit”, întrucât nu asigură dreptul la liberă concurență și tratamentul egal;
→ să informați în scris fiecare florărie cu privire la noile modificări și să stabiliți un nou termen de 45 de zile lucrătoare prin care fiecare să depună solicitare prin care să-și exprime intenția de a avea în continuare calitatea de comerciant;
→ să luați în considerare vechimea deținerii autorizației pentru persoanele care vor să își păstreze locațiile/florăriile;

schimbarea termenului acordat pentru avizul de funcționare de la 4 ani la 6 ani.

 
 

Rămânem la dispoziția dumneavoastră pentru continuarea dialogului care să contribuie la găsirea unor soluții pentru protejarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial rom, crearea de contexte favorabile și oportunități egale pentru florăriile deținute de persoane de etnie romă și menținerea acestora în spațiul urban al sectorului 2.

Semnatari:

Asociația E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome
Asociația Florarilor și a Meseriilor Tradiționale
Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire
Asociația Quantic
Her Time Ro
Asociația Queer Sisterhood Cluj
Hilltop ORG
Colectiva editorială frACTalia
Asociația DANROM
Asociația Pe Stop
Centrul FILIA
Asociația Română Anti-SIDA (ARAS)
Asociația O2G (Ofensiva generozității)
Blocul pentru Locuire
Asociația Front
Asociația Moașelor Independente
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
ActiveWatch
ACEDO-Centrul pentru Educatie si Drepturile Omului
Asociația Transcena
GRADO – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului
Asociația Romanian Women’s Lobby
Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane
ARTHUB Bucharest
Asociația Transcore 
Asociația MozaiQ
Asociația Easyeco
Asociația ANAIS
Asociația ADO – Artă pentruDrepturile Omului
Asociația Culturală Replika
Asociația Cetățeni Activi pentru Relații Etice (C.A.R.E.)
Asociația Iele-Sânziene
Madera Creation
Romanian Society for Feminist Analysis AnA
Asociația SEXUL vs BARZA
Asociația SPICC
Centrul de Resurse Juridice (CRJ)
Camelia Badea, cercetătoare și activistă
Delia Gabriela Lungu, studentă, Facultatea de Medicină Veterinară USAMV București
Oana Dorobanțu, manager de comunicare, EL*C – EuroCentralAsian Lesbian* Community
Andreea Gheba, asist.univ.dr., Facultatea de Științe Politice, SNSPA
Florentina-Alexandra Manea, activistă feministă romă 
Anca Bucur
Iulia Militaru
Daniela Marcu
Ioana Florea, cercetătoare, Universitatea Gothenburg, Universitatea Babeș-Bolyai
Aldessa Georgiana Lincan, activistă feministă romă
Vlad Coșmeleață, cercetător, Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”
David Schwartz, regizor, cadru didactic
Natalia Căldăraru, lucrătoare de tineret Giurgiu
Lizuca Dinu, lucrătoare de tineret Valea Seacă 
Marian Ghiță, activist rom, președinte Asociația pentru Dezvoltare Regională și Parteneriat, Craiova
Ștefany Iova, strateg de comunicare în relații publice
Adina Marincea, cercetătoare
Alin Rotaru Segall, cercetător
Simona Toroțcoi, Global Forum of Communities Discriminated on Work and Descent
Dana Andrei
Ana-Maria Stuparu, Coordinatrice Association #EcolePourTous, France
Maria-Luiza Medeleanu
Maria Georgiana Dumitru, Doctorandă la MF, Școala Norvegiană de teologie, religie și societate, Oslo
Raluca Crețu
Elisa Dinu, lucrătoare de tineret Valea Seacă
Miruna Cristina Șerban 
Mădălina Bădărău 
Maximilian Mihai Androne
Nona Șerbănescu 
Victor Pinzariu, asistent social grupuri vulnerabile 
Maria Ofileanu
Andrei Purice
Katia Pascariu, actriță și manager cultural
Mihaela Michailov, dramaturgă și cadru didactic 
Florin Nasture, Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca
Zenon Mândruțescu, activist 
Ioana Țurcan, cineastă, lucrător cultural
Adina Ionescu, lucrătoare socială
Ela Crăciun, socioloagă
Carmen Marcu, Experta Mass-Media
Roxana Marin
Daniela Dobre, Project Manager, vicepreședinte Asociația Romanes